Date: 9 ianuarie 2009:Sunt revoltat… Saptamana asta am cautat in faimoasa capitala Bucuresti un apartament cu 2 camere… Poti sa spun ca mi……… in ele de preturi si in ei de proprietari prosti…. Fiecare vrea sa traisca bine dupa urma ta, cerand nijte sume frumusele pentru niste apartamente de tot c*c*tul, care nu merita decat jumatate din suma ceruta.. Pe deasupra mai au si pretentii sa nu le strici absolut nimic.
Update: 20 martie 2009 : HAHAHAHA…… Lipsa banilor sau asa cum suna din gura oamenilor, CRIZA ia adus pe proprietarii de imobile in pragul de a iefteni chirile. Ce ma bucur, mai ales pentru faptul ca acestea o sa mai scada, iar pe timp de vara acesti afacerisiti ingeniosi ai romaniei, cei care vor sa traiasca lejer de pe urma inchirierii unor imobile, vor fi pe picior de lemn. Mesaj: Ce bine`mi pare ca va ve-ti lua teapa…. Sper sa nu va reveniti niciodata….. Problema sta in felul urmator: intr-o anumita masura vinovati de aceste preturi inimaginabile in anumite cazuri, suntem noi, chiriasii. Daca noi nu am da, ei nu ar cere. Am citit intr-un ziar de anunturi imobiliare, cum destul de mutli indivizi dadeau 450 de euro pe o garsoniera care sa fie destul de apropae de metrou. Ei vedeti de ce sunt scumpe chiriile? Tocmai de aia, ca noi dam. Astfel intr-o anumita masura ne meritam soarta…
Arhiva categoriei 'Ganduri scurse…'
Chiriii, nasol…
Meri crismas……
24.12.2008…. O data care ma face sa realizez ca toate chestiile astea, care odata aveau un farmec deosebit, acum s-au stins precum o flacare in ploaie. Este ajunul craciunului, nimic deosebit de acum incolo, caci cresti si ai alte probleme pe cap care nu te pot determina sa ramai concentrat macar cateva clipe asupra acestui fenomen . Pregatirile, care altadata erau in toi, timpul care parca trecea din ce in ce mai greu in ajun, cu gandul la darurile de la mos craciun, acum sunt date uitarii. Nici macar bradul care altadata statea pe o masuta din sufragerie si atingea tavanul cu o stea, care statea deasupra tuturor, nu a mai fost scos din cutia lui si sters de praf pentru un nou job(project based). A ramas in cutia lui, dat uitarii. Si totusi nimic nu anunta aceste sentimente fata de marea sarbatoare a craciunului. Totul era frumos si plin de farmec, insa cu multi ani in urma.Ce bine e sa fii copil, sa traiesti acele sentimente cand te duci sa vezi ce ai primit sub brad, chiar daca barba mosului s-a scurtat. Singurul lucru care ma face sa cred ca este craciun este faptul ca vad inca brazi in piete, vad inca oameni care roiesc prin magazine pentru diverse produse specifice…. Si nimic mai mult.
Este ceva normal cu cat avansezi in varsta, sau este o chesti ce tine de mintea fiecaruia? Oricum daca mai aveti vrea legatura cu acest mit, acesta sarbatoare…… Meri Crismas…sau cum drq s-o scrie…..
papagal disparut…
Acum vreo 4 ani, cand am fost pe la tara, intr-o vacanta de vara, ai mei au gasit intr-un copac desirat un papagal(perus). Ca sa nu-l lase sa zboare ca Pacala de pomana si mai apoi sa moara l-am prins si l-am pastrat, nestiind de unde vine si al cui este(vecini din zona nu aveau asemenea specimene, doar gaini, gaste, rate, curci si alte asemenea lighioane). Am luat o cusca destul de incapatoare si l-am adus acasa, drept animalut de companie. Nu prea era un tovaras bun, mai ales cand facea ca toti dracii si te ciupea de-ti rupea mana cand incercai sa-i mai pui mancare sau cand vroiai sa pui nitel mana pe el. Stiu ca parca la un moment dat era o tentativa sa-i luam un partener de colivie pentru ca cica traiesc mult mai putin daca stau singuri, motiv pentru care coliviile au o oglinda ca sa-l prosteasca pe prostul singuratic. Sincer nu am stiut ce varsta are, pentru ca nu stiu ce varsta avea cand l-am gasit, dar oricum nu cred ca are mai mult de 5 ani, asa ca nu cred ca e destul de batran sa moara. Mda….. acum 2 zile cand am venit si eu in vacanta, am vazut ca asta mic statea batut de soarta, imbufnat de parca ascundea ceva sau de parca era gerul bobotezii… Am spera initial ca nu este bonlav si ca isi va reveni….. canci bocanci.. Era semnul ca era bonlav… Citisem pe net, deabia acum, cateva articole depre perusi, cum se intretin, ce boli au si alte chestii legate de viata lor. Am citit ca acesti perusi sunt foarte sensibili, mai ales cand se imbonlavesc, si cica boal cea mai frecventa este febra papagalilor. In cazul in care un astfel de ciumpala de papagal da semne ca este bonlav, si chiar stapanul tine la el, trebuie dus la un veterinar, ca altfel o sa moara. Au trecut 2 zile, si nu am facut nimic pentru asta mic….. Il vad, de fiecare data cand ma duc la el, cum se chinuie ca un batran care asteapta momentul oportun sa paseasca pe un alt covor… Ieri mai statea pe bara lui, bara pe care altadata nu o parasea nici cu usa deschisa… Acum e prea obosit si atins de boala ca sa mai aiba puterea necesara aclui efrot infim pentru el…. Se stinge ca o lumanare care este atinsa de o briza lina, incet dar sigur. Deabia mai poate sa miste un pic capsoru` lui. Nu stiu daca mai rezita pana maine….. Pffff mie si mila sa mai ma duc sa ma uit la el cum se chinuie….. Deci pana acum mi-era asa de indifernt, ca si cum nu ar fi existat, insa acum, nu mi explic cum, imi pare tare rau pentru el, mai ales ca-l vad cum se chinuie sa traiasca.. dar nu prea mai reuseste…. Am mai citit si alte posturi de pe forumuri si alti indivizi care aveau perusi si i-au pierdut, tot la fel de intristati erau…. Cred ca o sa-mi lipseasca in curand diminetile in care tipa de mama focului, ciupiturile care mi le lasa amintire….
Inca un an este pe cale sa izbuteasca a pieri din viata tuturor celor vii. 2009 este un alt care ne asteapa. Cu bune, cu rele, cu frumoase, cu urate, cu bucurii, cu tristeti un an de la care, ca si de la ceilalti, ne vom astepta numai la lucruri bune. Toti speram sa avem un an plin de sanatate si bucurii… Timpul trece si nepasator de cele vechi, intri in noul an dispus sa uiti tot ce a fost greu si urat din anul ce prea repede a trecut. Speri intr-o zi, int-o saptaman, intr-o luna, intr-un an intreg plin de bucuri si impliniri pe toate planurile. Multi dintre noi ne dam seama intr-un tarziu ca si noul an care urma sa ne faca pe toti fericiti a fost doar o deziluzie ca si anii trecuti. Prea multe impliniri, prea multe bucuii , prea multe prietenii nu au fost. Un acelasi timp ciclic care ne aduce de toate… de la fericire la tristeti, totul intr-un pahar sensibil la vibratiile generate de greutatile incontrolabile.
Tot ce dorea a fi ceva inedit, plin de surpize incantatoare se dovedeste a fi pe parcurs aceasi capcana a unei sperante nevinovate din parte acelorasi indivizi care nu inceteaza a crede in frumos nici macar in ultima clipa. Cum se zice speranta moare ultima… Dar oare moare ea si pentru tine….?
Se spune ca timpul trece foarte repede. Dar oare este timpul o unitate de masura? Oare timpul este cu adevarat acea resursa nepretuibila? As tinde sa cred ca totusi timpul este un fenomen ciclic, care se rezuma la situatii asemanatoare din perioada in perioada, pe care noi avem placerea sa o denumim an. Oare nu este amarata noastra de viata singura care este trecatoare? Timpul are valoare doar daca ne rezumam la un individ, la o epoca, la o mare perioada istorica, dar oare stim cu adevarat cum este definit timpul? Ca o clepsidra alunecanda in neant, viata este doar o valoare care ca oricare alta se pierde in timp.
Notiunea de timp este una care ar trebui sa ne dea de reflecat. Timpul sau viata? Ce trece cu adevarat si ce este ciclic?
Indivizi…
Odata cu mini vacanta de 1 decembrie am urmarit la televizor mai multe emisiuni care aveau diversi invitati. Am ramas surpins cat de “frumos” infloreste de la o zi la alta lumea alcatuita din persoane publice. Am observat ca de la un momentdat toata lumea doreste sa devin in centrul atentie, vrea faima, vrea bani. Romanii sunt personaje comice si asta nu neaparat pentru ca asa ne-am nascut, ci pentru ca multi romani doresc sa faca ceva care nu vor putea face niciodata. Frate, au apraut diverse personaje pe ecran in ultima vreme, la care daca te uit mai mult de 2 minute iti vine ori sa spargi televizorul ori sa iti dai cu telecomanda in cap. Ultimele astfel de personaje, care nu stiu ce legatura au ele cu presa, dar mai ales de unde au aparut sunt: Naomi, Tarky, Ferdinad de la Caransebes, Soferita, Braileanca, Magda Ciumac (nu stiu daca asa le-o chema pe taote aceste personaje 
?) si porbabil ca mai sunt ciuperci care dupa urmatoare ploia vor iesi si ele la suprafata. Un alt lucru pecare nu-l inteleg este acela ca presa le baga foarte mult in seama si le dau mult prea mult spatiu pe ecrane. Este chiar o criza in presa si televiziunea romaneasca, de subiectele care se leaga de astfel de ”vedete” ocupa un asa mare spatiu din timpul de munca al ziaristilor si prezentatorilor TV? Acesti indivizi spera ca vreodata vor avea poate vreodata statut de vedete sau artisit, dar care nu sunt capabili de nimic in ceea ce vor sa faca in fata presei. Cu totii si-au descoperit dupa o noapte cu luna plina vocile lor demne de invidiat si vor sa ne demostreze calitatile lor. Eu chiar nu stiu ce cauta aceste persoane la televizor si chiar nu inteleg de ce producatorii de media le aloca asa de mult spatiu in emisuni. Suntem oare chiar asa idioti cu toti sa ne faca placere sa urmarim pseudoscandalurile lor de c***t? Wake up………. Daca asta e tot ce pot oferi cei din media atunci nu prea este de bine… Maine poimane apare un diliu care sa se credea Dumneze si astia vor fi in stare sa-l creada si sa-i faca vreo 50 de emisiuni, daca nu chiar seriale.. Totusi ne-am saturat de porcarii gen 0-TV. Avem nevoie de omaneni de la care putme invata catusi de putin, care pot fi sau deveni exenple demne de urmat si nu de clovni care sa faca un circ ieftin si de c****…. Simpatizati transexuali, simpatizati gay-ii, simpatizati foste soft-femei, simpatizati incultii atunci nu aveti decat sa le dati apa la moara si sa le dedicati un alt post de televiziune in care sa apara numai ei.
Vorba lui Mircea Badea: “Nu mai pot cu astia. ” Cine sunt si cine vor sa fie? Apar din ce in ce mai multi. Sunt mai rau ca lacustele in plin sezon agricol. Cicul Globus este cea mai buna alternativa. Nu o luati ca o jignire, ci ca un sfat drept de urmat. Pana atunci, eu va salut…..
Intre credinta si tagada…
Ne nastem diferit, in spitale diferite, sub culori diferite si in tari diferite. Insa majoritatea ne nastem si suntem invatati de mici sa fim credinciosi, sa-L slavim pe Dumnezeu caci numai astfel putem ajunge in locul tanjit de orice crestin sau mai bine spus de orice pseudocrestin. Fie credem in Dumnezeu, fie credem in Alah fie credem in Sfanta Treime, sau avem alte feluri de credinte, cu toti credem in ceva divin, care L-am cunoscut numai din carti religioase sau din slujbele bisericesti sau din vorbele batranilor. Il iubim pe Dumnezeu si ne ferim de Satana, ne rugam cu intensitate de fiecare data cand ne loveste un necaz si speram caci Dumnezeu cel bun ne va ajuta in fiecare in etapa din viata ca si cum L-am fi platit inainte. Mereu ne gandim ca ne este dator cu totul pentru o poezie religioasa spusa. De mici spune rugaciuni inainte de masa si inaite de culcare, ii multumin fiecare in felul sau si cum a fost invatat lui Dumnezeu. Crestem treptat si uitam tainele credintei, ne intereseaza alte lucruri suntem prea preocupati cu planuri care oricum nu prea au un viitor sigur. Nu negam in totalitate existenta divina dar o punem undeva intr-un dulap si poate nu se stie cand, cumva vom da peste ea si-i vom redescoperii valorile. Lipsa de timp si foamea permanenta de un trai mai bun ne face sa uitam chiar si de noi, dapai de Dumnezeu. Ajungem candva, la batranete ca ne pandeste Agricultorul vesnic, pentru a ne lua definitiv si irevocabil pe o noua plantatie necunoscuta. Atunci, cu toti vor sa-si achizitioneze un loc confortabil langa Domnia lui Dumnezeu, dar ne uitam in buzunarul faptelor bune si observam ca este spart, nu mai avem resusre necesare pentru asta, si astfel incercam sa-l coasem si sa castigam ceva ceva resurse poate poate ajungem sus. Cam asa se desfasoara la majoritatea oamenilor viata religioasa. Par a fi un personaj credincios? Nici eu nu stiu de care parte a baricadei mai ma aflu. Se spune ca Dumnezeu are grija de toate, si ca Dumnezeu pastreza linistea si pace pe Pamant si ca cei care fac fapte bune vor fi recompensati. Stau si ma gandesc daca Dumnezeu ar exista cu adevarat poate ar pastra o oarecare egalitate intre indivizi acestui iad pe pamant. Insa de ceva vreme incoace constat cu nerusinare ca nimic din toate aceste lucruri nu sunt printre noi. Ne zvarcolim sa succedem intr-o alta dimensiune. Daca Dumnezeu ar fi doar o valoare existenta in conceptia omului? Am putea prin negare sa-L omoram pe Dumnezeu ? Precum Arghezi, intre credinta si tagada, am nevoie de o dovada, si nu una prin care sa-L intalnesc pe strada pe Atotstitorul, ci sa faca pamantul rotund, adica sa existe un echilibru sferic pe acest pamant. Nu sunt sigur de credinta sau tagada dar un lucru este cert: Dumnezeu o exista cu adevarat sau o exista doar la nivelul nostru, credinta respectiv Dumnezeu are un rol deosebit de important pe acest pamant. Inca oameni mai cred in aceasta valoare, motiv pentru care deocamdata se pastreza inca o liniste si pace la nivel global, caci daca tagada ar napusti in mintea fiecaruia, poate ca hoasul ar izbucni precum un vulcan aprins. Legile exista, in Legea data de Dumnezeu este mult mai valorasa pentru omul nostru, caci legea faurita de oameni nu este la fel de persistenta in timp precum cea faurita de Dumnezeu. Asa ca ve-ti fi nevoiti sa credeti in continuare in Dumnezeu.
Ne nastem intr-un anumit an, intr-o anumita luna, intr-o anumita zi, la o anumita ora, dintr-o mama pe care, inca schingiuti de lumina din salon, nu apucam sa o cunoastem decat dupa cateva zile. Incetul cu incetul incepem sa crestem, sa mancam singuri, sa mergem singuri, sa facem singuri, sa ne imbracam singuri si asa mai departe. Lumea este prea mata pentru un om matur dapai pentru un copil care tinde la statutul de adolescent si mai apoi la statutul de adult. In copilarie, viata este ca o joaca pe care o modelam dupa nevoile noastre si nu constientizam in mod rational realitatea in care totusi traim, nu o constentizam deoarece parintii ne trag dupa ei pe drumul creat cu usurinta sau cu greu de catre ei. Crestem din ce in ce mai mari si ajungem sa contientizam ca la un moment dat parinti isi vor lua aripa de langa noi si ne vor lasa sa invatam sa zburam singuri. Aflam deja desptre notiunea de noroc sau de sansa in viata. Cu toti am auzit probabil spusele parintilor conform carora un om trebuie sa aiba in viata si un gram de noroc sau sansa in viata pentru a reusi. Asta am auzit si eu, cu toate ca rezumala norocul doar la nivel de cuvant anonim.
Nu pot percepe parerile altora desprea aceasta notiune, fie ea sansa sau noroc, dar am constat in timp caci acest cuvant a luat usor usor in mintea mea valoare unei realitati care nu avea sa ma imbratiseze vreodata. Precum Dumnezeu, norocul este o notiune in care nu toti oamenii cred, sau cred dar in moduri diferite. Nu toti beneficiem de aceasta dotare care ne-ar ajuta in mod semnificativ in viata asa cum un airbag sau un abs sau un esp ne-ar ajuta la o masinia in situatii mai putin placute. Ne nastem in familii diferite, astfel unii de nasc saraci lipiti pamantului, unii au din ce trai dar nu prospera, iar altii se nasc la propriu in puf si beneficiaza de tot felul de “dotari” inca de mici. Oare aceasta inegalitate de cine este data? O numim oare sansa in viata sau mai pe scurt noroc? Unii se nasc cu malformatii genetice, altii se nasc cu diverse boli, sau le capata in timp deoarece sunt predispusi datorita genelor ereditare. Unii se nasc frumosi si vor urma a fi simboluri ale frumusetii, uni se nasc drept oameni normali, insa unii au acelasi “noroc” viclean de a se naste sub un aspect fizic care urmeaza a fi criticat si a fi luat in deradere de cei ce urmeaza ai fi cunoscuti sau prieteni. Oare vina le apartine cu adevarat, fie celui frumos, fie celui “norocos” ? Oare putem alege cum vom urma sa fim inainte de nastere, sau trebuie sa indeplinim anumite sarcini pentru a putea fi asa cum ar tebui sa fim? Poate ca aceste chestii tin oarecum de norc. Tinand cont de aceste lucruri putem spune ca familia este cea care te “determina” sa fii cea ce vei fi. Asadar familia este norocul tau, indiferent sub ce forma te transforma. Oamenii reusesc in diferite moduri in viata. Unii reusesc pentru ca s-au nascut cu o inteligenta de invidiat, unii resusec pentru ca sunt perseverenti, unii reusesc pentru ca nu se poate altfel, dar unii, indiferent de munca si efortul depus nu pot a urca macar o treapta pe scara evolutie. Ce vina au acei copii care se nasc in zone si familii defavorizate, care nu pot avea acces la o forma de educatie, atat scolara cat si familiara? Putem fii siguri ca invatamantul este gratuit pana in clasa a X a dar nu putem fi siguri ca parinti lor au cu cei intretine si nu trebuiesc sa munceasca de mici pentru o bucata de paine uscata. Am invata sa-i judecam, sa spunem ca fiecare isi merita soarta, insa nu suntem capabili sa analizam fiecare fragment de viata in parte si modul in care acele persoane vor putea vreodata sa se ridice din mizeria in care s-au nascut. In asemenea situatii, statul ar trebui sa fie norocul lor. Norocul determina o ierarhizare intre oameni, si nu numai una sociala.
Sunt multe cazuri in care norocul ni-l putem face si cu mana noastra, prin munca, prin perseverenta, insa acest noroc se refera mai mult la parte profesionala si la nivelul social la care putem fi capabili sa ajungem. Sunt insa si frecvente situtatii in care nu putem face nimic ce tine de noi pentru a scapa de o anumita povara ce ne tine cu mainile legate si ne afunda uneori, usor, usor in acelasi pamant care inca nu este rotund pentru ca nici lumea nu este perfecta.
Neputinta…
Suntem niste fiinte irationale de cele mai multe ori. Ne credem de foarte multe ori Dumnezei pe pamantul care inca nu este rotund… Ca intr-un cerc viata ia o intorsatura fireasca si ne izbim cu fata de cel mai dur perete al suferintei. Doar lacrimile ne mai incalzesc fata inghetata de o durere persistenta. Inocenta si incapacitatea de a cunoaste capcanele vietii ne determina sa credem drumul este drept si uscat, dar niciodata nu stii cand te poti rataci pe drumul pierzaniei. Am fost cu totii copiii, si cu totii stim ca ne credeam nemuritori, pentru noi moartea era doar un cuvant care nu avea valoare decat pe o hartie rupta ce trebuia aruncata la acelasi gunoi infect. Am crescut si usor usor am inceput sa intelegem misterele vietii, prima lectie pe care o invatam cu totii este dezamagirea; cand te dezamgesc parintii ca nu-ti cumpara nu stiu ce porcarie, cand te dezamagesc prietenii care te mint, cand te dezamagesc partenerii si in final te dezamageste viata insasi care te stoarce si ramai doar o stafida in care sangele inca mai curge obosit, singurul care te salveaza fiind lutul din care te tragi.
Lupta cu morile de vant este doar o alta expresi care sugereaza starea amorfa in care ne aflam cu totii in unele situatii critice. Tai in carne vie, faci toate eforturile omenesti si spre surpinderea ta afli ca totul este inutil si toate eforturile tale au dus la aceasi inevitabila pierzanie. Nu fi dezamagit caci speranta moare ultima…. dar moare intrul final, caci este final. Incearca sa invii un ommort si ti vei da seama de ce esti cu adevarat in stare, de ce suntem cu totii in stare caci neam nascut din acelasi vas de lut. Asta este sansa noastra in aceasta viata, ne lasam condusi de starea in care ne aflam si ne-am invatat sa spunem de fiecare data : “asta e, ce vrei sa fac, asta e viata”. Ne credem fiinte superioare pentru ca ne comparam cu alte fiinte necugetatoare si irationale, alt motiv pentru care tind sa credem limitele noastre sunt mai mici decat credem ca sunt cu adevarat.
Poti crede sau poti rade, poti percepe aceste ideii ca pe o realitate sau doar ca niste cuvinte aruncate in vant, dar vine vremea in care neputinta te va afecata si pe tine, mult mai rau decat o criza economica, va veni vreme in care te vei simpti o carpa cu care se va sterge pe jos, va veni momentul in care la usa nu-ti va mai bate singura doamna, moartea…… Timpul se scurge in defavoarea ta… doar astepta
Mitul lui Sisif in cateva vorbe…
Sisif este eroul absurd. Acest om, condamnat sa urce neincetat o stanca in varful muntelui si apoi sa ii astepte coborarea, este intruchiparea eroului absurd, conform lui Camus. Repovestind mitul lui Sisif, Camus creeaza o imagine extrem de puternica cu o forta imaginativa care insumeaza intr-un mod emotionant continutul discutiei intelectuale care o preceda in carte. Ni se spune ca Sisif este eroul absurd “atat prin pasiunile sale cat si prin torturile sale”. Dispretul sau fata de zei, ura sa fata de moarte, si pasiunea sa pentru viata i-au adus acea ingrozitoare pedeapsa in care intreaga sa fiinta este muncita fara nici un rezultat” (p.89). Sisif este constient de acest blestem, si tocmai in aceasta consta tragedia sa. Nu e adevarat ca, in timpul coborarii, el nutrea speranta ca va reusi totusi, ca munca sa il va elibera de chinuri. Insa Sisif este in mod evident constient de dimensiunile propriei sale nefericiri. Tocmai aceasta constientizare lucida a destinului sau transforma chinul sau intr-o victorie. Aceasta trebuie sa fie o victorie deoarece insusi Camus spune: e9e15en
Il parasesc pe Sisif la baza muntelui. Intotdeauna cineva isi poate gasi din nou povara. Insa Sisif ne invata ce inseamna adevarata fidelitate care neaga zeii si inalta stancile. Si el de asemenea trage concluzia ca totul este bine. Universul de acum inainte fara stapan nu ii mai pare nici steril, nici inutil. Fiecare atom al acelei stanci, fiecare colt mineral al acelui munte intunecat constituie o lume in sine insusi. Lupta insasi inspre inaltimi este suficienta pentru a umple inima unui om. Trebuie sa ni-l imaginam pe Sisif fericit (p.91). Viata si chinul lui Sisif sunt transformate intr-o victorie, concentrandu-se asupra libertatii sale, asupra refuzului de a spera, si asupra constiintei absurdului acestei situatii.
Conditia umana
Oamenii au aparut cu foarte mult timp in urma, daca ne ducem cu gandul la primii oameni de pe pamant, si aici nu ma refer la Adam si Eva ci doar la stiinta strict, cu timpul evoluand din toate punctele de vedere. Momentul in care oamenii au inceput sa evolueze din punct de vedere intelectual a fost un moment oportun, deoarce inteligenta oamenilor a facut sa ajunge unde suntem in zilele noastre. Omul a inceput sa descopere focul pentru a-si gati mancarea si pentru a se incalzi, a inceput apoi sa-si confectioneze haine pentru ai tine de cald si unelte pentru ai usura munca zilnica, a inventat roata si tot asa, a evoluat la inceput intr-un mod lent dar pe parcurs a prins dexteritatea necesara si cu experineta acumulta anterior a ajuns sa evolueze din ce in ce mai repede: de la descoperirea medicinei , mersul in spatiu si pana la descoperirea tehnologiilor care ne usureaza viata de zi cu zi. Toata aceasta iesire din anonimat a avut si repercusiuni asupra propriei fiinte, deoarece odata cu evolutia intelectuala, omul a devenit doar un robot care, in zilele noastre umbla mai mult dupa supravietuire.
De ceva timp in urma omul a uitat ce este viata cu adevarat. Stau si ma gandesc ca noi nu constientizam cu adevarat ce este viata. Cel putin atat timp cat nu avem probleme, noi pur si simplu trecem prin viata fara a constintiza ce inseamna cu adevarat cuvantul asta. Doar momentele grele din viata ne determina sa reflectam asupa conditie umane si sa ne dam seama pana la urma ca nu suntem decat niste organisme vii extrem de vulnerabile intr-o lume asa de stresata de viata cotidiana, de grija zilei de maine, de incertitudinea existentei noastre si in ziua ce va urma. Omul a plecat de la o speranta de viata de aproximativ 30 – 35 de ani si a ajuns pana la 70 de ani. Insa zilele noastre anunta foarte mult stress, care s-a constatat ca daunzeaza foarte mult sanatatii omului si poate creea, sau poate duce la aparitia diverselor boli. Am plecat dintr-o jungla, in care omul se lupta sa supravietuiasca si am ajuns intr-o alta jungla, o jungla moderna in care omul se lupta din nou sa reziste. In orasele in care mai poti vedea o speranta pentru o viata civilizata, poti vedea un mare furnicar de oameni care zi de zi se calca in picioare in mijloacele de transport in comun, sau se injura in trafic pentru a putea ajunge la timp la locul de munca ce-i asigura traiul zilnic. Nu poti vedea decat aceleasi fetze stoarse de vlaga, acelesi fetze mereu obosite care asteapta momentul in care se vor putea odihni pentru a lua totul de la capat in urmatoarea zi. Pot spune ca incet incet ne transformam in niste roboti, condusi de alti roboti care au reusit sa uce o treapta mai sus in ierarhia sociala si asta inaintea noastra.
Ne chinuim din ce in ce mai mult pentru a putea avea acces la anumite obiecte care credem ca ne satisfac adevaratele nevoi. Dar numai de aceste obiecte palbaile avem nevoi? Am inceput sa traim fara sa constietizam, ne-am invatat de mici care este drumul omului in viata si incercam sa-l urmam fara sa deviem de la traseu si sa ne pierdem intr-o alta dimensiune nefavorabila noua. Oare asta vrem cu adevarat? Raspunsul este cunoscut. Nu asta vrem dar asta putem sa facem intr-o astfel de lume template. Suntem ca niste simple marionete ghidate de dorinta existentei pe acest pamant, care in cele din urma, epuizati fiind, ne va inghiti pentru totdeuna pentru a ne proteja de haosul de mai sus. Cu alte cuvinte am ajuns doar un Sisif (a se citi mitul lui Sisif) care incerca la infinit sa duca piatra in varf, dar nu reusete pentru ca cineva il impiedica de fiecare data.
